Cum funcționează răcirea cu apă într-un telefon
Sistemele de răcire cu apă sunt, de ceva vreme, folosite pentru calculatoare, iar acum e și rândul telefoanelor să beneficieze de o tehnologie similară.
Telefoanele de ultimă generație sunt cu mult mai puternice decât PC-urile pe care le-ai folosit în copilărie și ocupă doar o mică parte din spațiul unui calculator. Componentele se încălzesc, evident, iar datorită spațiului mic, răcirea e întotdeauna o provocare.
Răcirea cu apă a ajuns în centrul atenției recent, odată cu apariția lui Galaxy Note 9, iar apoi datorită lui Pocophone. Totuși, niciunul nu e primul care să folosească asta. Premiera aparține, însă, tot celor de la Samsung, care au avut răcire cu apă încă de pe Galaxy S7.
Odată cu S7, Samsung a creat o metodă de răcire cu apă care folosește o țeavă de răcire de cupru, pentru a dispersa căldura venită dinspre procesor. Există o cantitate foarte mică de lichid în tub, suficient de mică încât să nu fie vizibilă nici dacă tai tubul.
Răcirea cu apă funcționează pe principiul condensului. Pe măsură ce procesorul se încălzește, lichidul se evaporă, pentru a răci componenta. Vaporii ajung la capătul celălalt al țevii, unde se transformă din nou în lichid, în timp ce se răcește.
Procesul, alături de un TIM (material de interfață termică) din fibră de carbon, oferă o metodă eficientă de răcire a telefonului.
Sistemul lucrează în straturi: deasupra procesorului, se află un strat de fibră de carbon. Acesta e așezat sub un strat de cupru, iar și mai sus există un material TIM. La final apare și țeava, care are deasupra un material destinat disipării căldurii.
Alte telefoane folosesc sisteme similare, dar principiul e același. Totuși, s-ar putea numi mai degrabă un ”sistem de răcire cu vapori”, dar n-ar mai suna la fel de interesant.